Eu nu votez Nichita: motivele

a. Ce se vede

b. Ce nu se vede

Incerc sa fac o lista a motivelor, personala si poate subiectiva. Ma batea gandul sa denumesc postarea: “10 motive…” bla-bla, dar poate nu-mi ies exact. Incerc sa-mi adun gandurile si frustrarile din perioada mandatului tovarasului Gheorghe Nichita si sa le insirui cat mai ordonat. Deci:

a. Ce se vede?

1. Dezastrul arhitectural

Si aici putem pune de la bancile din parc, cu grilajul lor stupid si cu cosurile de gunoi atasate (pentru mancatorii de seminte?!!) si pana la cladirea X din sticla, alucobond si colorata tipator construita langa un monument istoric din sec. XVII. Sa incepem enumerarea:

-mult mediatizatul complex Palas – nu se pupa cu Palatul Domnesc, aglomereaza orasul in zona sa centrala, paleta de culori nu respecta tocmai recomandarile primariei. Oare cum ar fi fost ca in acel loc sa fie “Gradina Palatului”?! Cu un lac, cu teatru de vara, cu patinoar in aer liber, verdeata, banci si cam atat?! Pe de alta parte jecmanirea avutului public pare a fi fost premeditata. Asocierea dintre primarie si firma dezvoltatoare a fost hotarata in instante succesive drept ilegala si s-a ajuns la concesionare, concesionare care nu ar fi fost pe placul opiniei publice si chiar si al legii (trebuia licitatie!) la momentul initial al demararii proiectului.

-regim de inaltime – nu se respecta nimic. Cladiri cu etaje mult mai multe fata de cele vechi, existente in zona. Stiu ca se aprobase si un turn de 17 etaje pe Aleea Sadoveanu!!! Proiectul a cazut probabil datorita(nu din cauza!) crizei! Ce sa caute acolo un monstru din acesta, cand toata zona e de case cu unu-doua nivele? Si astfel de cladiri sunt puzderie.

-nu mai spun de vestitul alucobond, prezent unde nu te astepti. Magazinul “Moldova”, spre exemplu, cu arhitectura lui comunista, avea cumva o logica, era intr-un “dialog” cu hotelul cu acelasi nume si nu numai. Cum arata acum, cu ce se “asorteaza”? Poate doar cu rosul din steagul PSD-ului!

-piatra cubica – au scos aceasta piatra de pe Cuza Voda si au turnat asfalt. Este singura strada unde mai sunt un numar important de cladiri vechi cu valoare arhitecturala. Bun, era nevoie de refacerea structurii de rezistenta a strazii, de acord, dar ultimul strat putea foarte bine sa ramana din piatra de granit. Cand or fi posibilitati sa se refaca si cladirile. Acum se vorbeste de scoaterea pietrei cubice din fata Prefecturii pe motiv de …”incurca”, cu toate ca si arhitectul respectivei cladiri sustine ca face parte din ansamblu. Pe de alta parte se intentioneaza pavarea cu acelasi material a Bulevardului Stefan cel Mare si a strazii Bratianu, din stanga Teatrului! Pai hotarati-va, fratilor: e buna ori ba?! O parte din piatra de pe strazi zace pe la Citadin ori RATC, dar exista zvonuri ca alta parte ar fi fost vanduta in Marea Britanie, fiind foarte cautata pentru “patina timpului”.

-monumentele si statuile orasului- mare pacat. Aproape tot ce s-a facut in ultimii ani, in acest sector, este fara bun gust si sunt prost amplasate.

Stiati de existenta statuii lui Alexandru cel Bun din cartierul cu acelasi nume? Daca nu locuiti in acel cartier, banuiesc ca nu. Este in Piata Voievozilor, in fata la Cinema Dacia. Soclul si statuia in sine sunt niste reusite, pot spune, dar amplasarea este lamentabila. In spatele monumentului se profileaza blocul cu balcoane colorate fel de fel, reabilitat termic pe alocuri si vopsit la parter intr-un albastru indecent. Am auzit de la batrani constructori ca proiectul unei statui dedicate marelui voievod este vechi si amplasarea lui trebuia sa fie in intersectia de la Zimbru. Dupa mine nici acela nu ar fi fost un loc bun, dar cred ca mai potrivita era amplasarea chiar la inceputul Pietii Voievozilor, la Minerva. In felul acesta ar fi fost si mai accesibila mai multor ieseni.

Bustul lui Corneliu Coposu, exilat in parculetul din intersectia strazii Garii cu Arcu, in spatele unui chiosc de shaorma!

Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul amplasata la intersectia strazilor Soseaua Stefan cel Mare (Targusor Copou) cu Ghica Voda(Copou). Motivul amplasarii in acel loc este faptul consemnat istoric cum ca Mihai Viteazul ar fi intrat in Iasi prin Sararie. Bun, daca e asa, redenumiti atunci Soseaua Stefan cel Mare, Mihai Viteazul (Maria Sa Stefan nu se supara si oricum este si bulevardul cel mai important din Iasi care ii poarta numele!). Oricum, de departe, cel mai bun amplasament pentru acest monument era o suta de metri mai la deal in locul unde a fost soldatul sovietic, de care am scapat.

Statuia lui Stefan cel Mare din fata corpului de armata, mai potrivit mi se parea sa fie vis a vis, in rondul de tramvai.

Monumentul inchinat victimelor comunismului, amplasat in parcarea de langa biserica Mitocul Maicilor, pe Bulevardul Independentei, vis a vis de statuie. Este un mic parc acolo, in spatele Muzeului Unirii, de ce nu a fost amplasat acolo?? Vrea Nichita sa mai dea un tun imobiliar?

Nici statuia lui Alexandru Lapusneanu nu mi se pare inspirat situata.

Monumentul Unirii din piata de la Medicina (Piata Natiunii!). Arhitectura pietii in asamblu este de prost gust. Despre monument nu mai spun nimic, a fost contestat si la momentul dezvelirii sale initiale si a curs multa cerneala, de la oameni mult mai priceputi. Basca, tov. primar a oprit si gazul la flacara vesnica! Pai ce memorie? Ce martiri? Dupa ce Simirad a facut flacara aia acolo “pen’ca nu iesti alta in Ies la noi”. Ba ca este  mosu’ Simi sau mai exact era, la monumentul eroilor din Primul Razboi Mondial de pe dealul Galata. Alt monument aflat in uitare!

Nici macar cu bustul lui Grigore Vieru din Parcul Copou nu ne putem lauda ca i-au nimerit locul in concordanta cu celelalte de pe alee.

De monumente inchinate inaintasilor si faptelor lor inca ducem lipsa. Vasile Lupu a avut o statuie la Iasi, poate ar fi timpul sa reapara. Regii Romaniei, cel putin Carol I si Ferdinand au avut statui in sirul “Voievozilor” de la Fundatie, dar au fost zmulsi de comunisti. La insemnatatea lor in istoria noastra merita cu prisosinta reprezentari. Dar asta este alta discutie.

Stiti cladirea aia galbena din spatele Primariei, proaspat restaurata? Pe ea este o placuta pe care scrie pompos: “Institutia Arhitectului Sef al Municipiului Iasi”. Bai nenea arhitectu’, bai nenea(sau tanti, zice lumea….) institutie, ce mama dracului pazesti tu acolo?

Si putem continua lista gafelor arhitecturale:

-lucrarile edilitare de interes public, gen poduri. S-au facut doua, pietonale peste Bahlui. Va place arhitectura lor? Parca ar fi in interiorul Combinatului de Utilaj Greu si singurul criteriu a fost functionalitatea, ca de arhitectura nu poate fi vorba. Trecerile la nivel cu calea ferata, cu scop pietonal, din Dacia cel putin, sunt un pericol pentru cei ce le folosesc. Cea de la Comat: esti nevoit, ca pieton sa treci pe unde trec masinile si sa te stergi de acestea. E oare o investitie prea mare de amenajat pentru pietoni alaturi o trecere? Cea de la Centrul de Librarii, unde a fost Dedeman, este inexistenta practic. Vrea sau nu vrea cineva din primarie, dar pe acolo se trece pietonal cu un flux foarte mare. In zona Tigarete, trecerea era improprie si inainte, dar acum, de cand au inceput lucrarile la pasajul „Octav Bancila” e o adevarata aventura.

-reabilitarea termica- facuta de fiecare cum l-a taiat capul. Sunt cateva exceptii de bun gust in rest dezastru. Exista niste recomandari de culori pentru fatade dar se pare ca ele nu au ajuns la urechile cui trebuie. In loc de felicitarile pe care ni le trimite Nichita de Pasti si de Craciun ar fi facut  cu aceiasi bani ghiduri de informare cu diversele probleme pe care trebuie sa le stie concitadinii nostri.

2.Circulatia rutiera-greoaie si lipsita de coerenta. Acum vreo trei ani (daca nu mai mult!), Primaria a platit, cu multi-multi bani,un minunat studiu privind sensurile unice in zona centrala. S-au cacat pe dumnealor sa puna in aplicare acel plan vreo doua saptamani si in final au renuntat. Bani aruncati pe Apa Sambetei. In ideea de circulatie se incadreaza si pasajul de la Hala, la care se lucreaza de vreo sapte ani( doua mandate!). Pasajul din Piata Unirii-deplorabil, mizerabil, infect. De pasaje pietonale ducem lipsa, ingreunand circulatia si punand in pericol vieti. La limita municipiului cu localitatea Valea Lupului, dupa dezvoltarea imobiliara a platoului de deasupra Popasului Pacurari, dar mai ales dupa deschiderea  unui centru de afaceri in zona, a devenit stringenta necesitatea unui pasaj. Locuitorii cat si lucratorii din zona sunt nevoiti a risca trecerea printre masini, peste patru benzi de circulatie intensa si in mare viteza, pentru a traversa la statia de autobuz pe sensul spre Iasi. Unde mai pui ca autobuzele opresc pe banda de mers intrucat nici macar o alveola pentru statie nu exista, de fapt nu e amenajata nici o statie. S-au scarpinat un timp pentru un semafor, dar au considerat ca nu e nevoie! 

-strazi- de la construirea podului peste Bahlui din dreptul Bulevardului Dimitrie Cantemir s-a pus problema strapungerii in strada Palat pentru degrevarea zonei Podu Ros. Nu s-a reusit exproprierea

-piste pentru biciclisti construite in locuri impracticabile sau pe malul Bahluiului ce acum sufera niste lucrari de amploare si automat pistele au de suferit.

3.Celebrele bannere despre care am vorbit, in alta postare, care intre timp au fost corectate. De ce ma deranjeaza: sunt fara doar si poate campanie electorala si au fost afisate inainte de startul campaniei. Asta inseamna inselatorie, eludarea legii, nu in ultima instanta minciuna si in consecinta furt. Minciuna din ele este si enuntul “Primaria investeste” ori Primaria este beneficiarul, contributia proprie fiind foarte mica. Unele din proiecte au contributie a bugetului de stat.

4.Modul in care se fac lucrarile publice. Indiscutabil necesitatea lor nu poate fi contestata. Nici macar nu-mi pun intrebarea de ce toate acum? Fie primit. Problema intervine din proasta organizare, desfasurare si semnalizare a acestor lucrari. Sunt tronsoane incepute si abandonate. Gropile, santurile si tot ce inseamna o organizare de santier sunt un real pericol pentru cetateni, mai ales pentru cei mai mici ori mai varstnici. Incercati sa intrebati la Urgente si o sa vedeti cate accidente s-au intamplat din cauza acestor lucrari.

5.Transportul public-indecent. Daca acum patru ani, la alegeri, pe autobuze aparea afisul cu textul “etapa I din programul de modernizare a transportului public” logic ne asteptam si la o a doua etapa ori mai multe, dar de unde! Cand s-a trecut la transportul public in parteneriat cu firma privata Unistil, s-a vorbit de un sistem de bilete integrat, adica sa putem circula cu acelasi bilet si la Regia Publica si la privat. Nu s-a intamplat, macar atat!

Probabil ar mai fi, dar va rog sa completati cu propriile imagini care va deranjeaza. Si sa trecem la a doua sectiune:

b.Ce nu se vede

6.Zona Metropolitana Iasi- exista doar pe hartie si include toate comunele din imediata vecinatate a municipiului. Stiti de acel recensamant din care reiese o scadere considerabila a populatiei Iasului? Urcati pe un deal (Repedea…) si priviti orasul. O sa vedeti o extindere surprinzatoare in suburbii, de multe ori acele extinderi se afla pe teritoriile comunelor limitrofe si nu in municipiu si de aici si scaderea numarului de locuitori. In asa situatie, o politica a Metropolei, este imperioasa. Populatia “migratoare” are nevoie de transport, de canalizare, apa curenta etc. Dar nu se intampla nimic. 

7.Politica clara si eficienta de atragere a investitorilor in orasul nostru (creare de locuri de munca=bunastare!). Cei cativa ce au mai aparut si-au dezvoltat structuri pe teritoriul comunelor limitrofe. Sa fie vorba de birocratie la nivelul municipiului, de spagi ori despre ce? Aparitia unei structuri cu dedicatie comert (Palas!…) nu face locuri de munca, doar muta lucratorii de la un angajator la altul, eventual de la unul local la unul strain!

8.Centrul Expozitional Moldova- nu se vede miscare!- stiu ca e in administrarea Consiliului Judetean, dar pe mine ma intereseaza doar sa se intample ceva acolo. Cu exceptia unui Camex anul trecut nu stiu de alte evenimente. Cand s-a anuntat construirea acestui centru ma gandeam deja la un sfert de Romexpo, nu e chiar asa, dar exista. Si la ce ne foloseste? Macar targurile de toale sa le mute de la Sala Sporturilor nu au fost in stare si cele cateva echipe sportive ce le mai avem joaca meciuri oficiale pe la sali de sport ale liceelor ori in alte localitati!

9. Aeroport- nu avem si nu se vad perspective! Eu unul as fi fost de acord si cu construirea unui mare aeroport pasageri&marfa undeva la Roman sa zicem, pentru toata zona Moldovei. Intr-o ora poti ajunge in orice capitala de judet din cele sase ale Regiunii Nord-Est.

10.Autostrada- mama ei de autostrada! Se misca ceva? 

11.Autogara- nu avem! Avem mai multe mici autogari private, razlete prin oras si multe statii in care stau cetatenii si asteapta pe trotuare. A fost un proiect pentru asa ceva in locul Depoului RATC din Tudor. Cladirile de acolo sunt sub sechestru de la Fisc si proiectul va fi pierdut. Eu nu inteleg incapatanarea pentru acea locatie cand e la mintea oricui ca o autogara are cel mai bun plasament langa gara, pentru fluenta traficului de pasageri. In acest scop Depoul RATC din zona este mai indicat. Sau inteleg, de fapt: dupa deschiderea Palas, domnu’ Dascalu va avea nevoie de o modalitate pentru aducerea clientilor la mall-ul din Tudor, nu? Autogara in zona i-ar prinde bine!

12.Cainii de pe strazi- problema nerezolvata si problema la care Primaria, sau candidatul in cauza, nu au solutii.

13.Colectarea selectiva a gunoiului menajer. Inutila existenta pe alocuri a pubelelor specifice fiecarui tip de gunoi atata timp cat nu se face o campanie sustinuta de informare si cat timp cei ce ridica gunoiul nici nu iau in seama ce contine fiecare. Selectia o fac, in privinta PET-urilor, sarmanii ce scormonesc zilnic in gunoaiele nostre.

14.Inexistenta unui parc amenajat pentru concerte si alte festivaluri(ale berii, micilor, etc.). Cu un parc amenjat la marginea orasului s-ar rezolva si aceasta nevoie. Cetatenii din cartierul Alexandru cel Bun nu ar mai fi supusi la supliciul de a fi gazda fara voie la astfel de manifestari. De altfel, de aceasta lipsa s-a lovit „catindatu’ ” si de curand, splaiul Bahluiului fiind in lucrari au facut micii sub nasul calului lui Stefan cel Mare!

Si sunt convins ca nu am reusit sa enumar toate motivele pentru care nu voi vota candidatul rosu. Adaugati va rog pe ale voastre, faceti un efort si mergeti la vot si votati dupa inima.

Da „USL iubeste Iasul”, prea mult din pacate! Mai e un pic si orasul nostru moare sufocat de atata „dragoste”.

10 Mai la Iasi

O zi torida, cu multa alergatura, o zi ca oricare as zice. Dar azi e Zi de Sarbatoare Nationala, e Ziua Independentei noastre si mai e si “Ziua Regelui”. Pentru necunoscatori nu e ziua de nastere a MS Regele Mihai I, care e pe 25 octombrie ci e Ziua Regalitatii.

In noaptea de 9 spre 10 Mai a anului 1877, Mihail Kogalniceanu avea sa anunte in plenul Parlamentului Independenta Romaniei, in ziua de 10 Principele Carol I proclama Independenta. La 10 Mai 1881 Carol I era ridicat la rangul de Rege al Romaniei si i se punea pe cap coroana din otel al unui tun capturat la Vidin, dupa ce la 10 Mai 1866 intrase in tara si depusese juramantul de credinta.

Nu stiu daca s-a intamplat in Iasul nostru, ceva legat de aceste evenimente, din pacate. Nu stiu nici daca as fi participat. Nu stiu nici daca, in afara bustului din Copou, din fata garnizoanei, a Regelui Ferdinand(in calitatea lui de… maresal!!), mai exista vreun monument dedicat regilor Romaniei. Poate doar bustul lui Corneliu Coposu, exilat intr-un parculet, in spatele unui chiosc cu shaorma, mai poate simboliza Regalitatea si ordinea normala din aceasta tara. Si poate piatra ori bronzul, azi au lacrimat.

Un lucru dezgustator am observat, insa: Nichita strangea steagurile de pe strazi astazi. Drapelul a fost arborat, pe unde s-a putut, pe stalpi adica, inca de pe 27 aprilie, cu ocazia apropierii lui 1 mai, pentru ca data de 30 a fost zi libera si angajatii primariei urmau sa fie liberi 28,29,30 respectiv 1. Pe 2 a fost zi lucratoare, in mod normal ar fi trebuit sa fie stranse steagurile, dar nu s-a intamplat asta. Am banuit ca e vorba de economisire si ca vor ramane si pentru zilele de 9 si 10 si cam asa s-a intamplat, cu exceptia zilei de 10. Mai mult de atat, pe 9 fiind si Ziua Europei, ar fi fost normal sa apara si steagurile Uniunii, lucru care nu s-a intamplat, poate pentru prima data dupa aderare!

In concluzie:”doua la primarie, doua la prefectura, trei la scoala de fete… curat murdar…” coane Nichita. Bunul simt ar fi lasat steagurile si pe data de 10, asa din intamplare, ca tot au stat o saptamana fara sa acopere ceva evenimente. Nu zic, steagul tarii sa stea in fiece zi la loc de cinste, dar obiceiul e sa fie arborat pe strazi la zile de sarbatoare, ori lichelele comuniste din Primaria Iasi nu au considerat si ziua de 10 Mai din aceasta categorie!

“Prosti”, coane Nichita, “da’ multi!” si noi votam!

La revedere!

Asta-i România!…

Mi-a dat azi sa traiesc o clipa emotionanta.

In deplasarile mele nevoite am ajuns intr-un orasel cu blocuri si mult beton, incojurat de dealuri pline de solarii, de terenuri agricole, ceva padure, traversat de o important artera auto europeana. Acel oras, unde primarul a facut ceva inedit acum vreo doi ani si anume a lansat singurul semafor din urbe cu fanfara si mare tam-tam. Ei da, e vorba de Targu Frumos. Drumul meu a dus serpuit de la piata agroalimentara, de la semaforul cu pricina, printre blocurile care scorojite, care peticite, care frumos reabilitate pana in spatele unei scoli(ori liceu?). Am oprit masina si cand sa cobor mare harmalaie, sa cred ca am nimerit in mijlocul galeriilor lui Bilbao si Madrid adunate la un loc. Ma uit in jur si vad in curtea scolii pricina vacarmului. Se desfasura un meci de handbal intre doua clase parese si cei de pe margine isi sustineau cu frenezie favoritii. Cei (cele, erau fete…)din teren nu se lasau mai prejos si marcau goluri frumoase in uralele sustinatorilor. Ce traire, cat patos, nici o finala Champions League nu ar fi fost mai presus pentru protagonisti! Si erau saracii invaluiti intr-un nor de colb(praf, pentru mofturosi!), pentru ca jucau pe un teren de pamant, denivelat si plin de pietre. Careurile erau marcate cu niste chestii din plastic si plase la porti nici vorba. In mintea mi-au trecut pe de o parte toate panglicile taiate de Nastase, Udrea ori… sa-i ia dracu’… iar pe de alta parte m-am gandit ca de pe terenul acela poate se vor naste noi stele precum: Hutupan,Varzaru,Neagu … ca sa pomenesc doar primele trei venite in minte.

Si drumul dintre blocuri era proaspat asfaltat….

Rambursare anticipata

Domnule  Nichita,

Cu respectul cuvenit unui viitor fost primar al Iasului, va anunt ca ati impanzit orasul cu niste bannere mincinoase si mai mult de atat, cu o greseala gramaticala flagranta. Am cautat, in ceea ce ce se numeste prescurtat DEX, cuvantul impricinat si raspunsul a fost: “nici o definitie”. In fotografiile alaturate aveti si cuvantul de care vorbesc.

Poate de la un membru al unui partid, care pune ministru, tocmai la invatamant, o persoana dovedita ca certata cu limba romana si cu bunul simt, nu ar trebui sa mai cerem mai mult. Dar urmeaza sa ne cereti votul pentru al treilea mandat, dupa noua ani de “domnie” si prin urmare imi permit sa va cer socoteala: Pe ce bani ati facut bannerele domn’primar? Cel ce le-a gresit va plati? Pe cele referitoare la refacerea strazilor de acum patru ani, cine le-a platit? Autocolantele de pe autobuze, ce ne anuntau “etapa I, din planul de reabilitare a transportului in comun”, cine le-a platit? Atata timp cat legislatia nu cere aceste afisari “suplimentare” cu privire la lucrarile ce se desfasoara pe raza municipiului Iasi si daca banii sunt din visteria Primariei Iasi, atunci se numeste deturnare de fonduri! Si va mai dau un pont: localitatea Dancu nu este in municipiul nostru ci in Comuna Holboca. Oamenii aia voteaza in alta circumscriptie, nu era nevoie sa le zgariati si lor retina.

Nu am sa continuu cu reprosuri la modul conducerii Iasului pana acum pentru ca se vad cu ochiul liber, dar un asa afront adus unei cetati a culturii si leagan al limbii romane moderne, nu aveam cum sa-l las.

Multumesc Petro pentru atentionare si pentru spiritul de observatie.

Voi ce faceti de Armindeni?

In prefatarea acestui text, vreau sa multumesc cuiva pentru aducere aminte asupra unui vechi obicei al romanilor: Sarbatoarea de Armindeni. Multumesc Lavinia!

Sa spargem deci stereotipurile cu “mini vacanta” de 1 mai si sa ne intoarcem la traditiile neaose. Acel 1 mai muncitoresc, mult prea uzitat de comunisti, are de fapt originea in Statele Unite, in megaindustrializatul Chicago.

1 maiul la romani e cu iesit la iarba verde(la picnic domle’ sau “la un gratar”!), la un mic si o bere. Si chestiunea iesitului la iarba verde a ramas de la vechea sarbatoare de Armindeni. Daca va pasioneaza subiectul o sa gasiti pe cuprinsul internetului mai multe informatii. Eu o sa va spun doar atat: de 1 mai se sarbatoarea “ziua betivilor”; se trata vinul ramas cu pelin pentru a se pastra mai bine si se facea o masa la iarba verde cu pastrama de oaie si cu vin pelin, desigur. Deci iata legatura.In aceasta zi nu prea se muncea, dar mai ales nu se muncea la vie, sa nu atraga mania divinitatii si sa nu mai dea rod.

“Jos pe iarba stau intinse laicere inflorite, 

Si pe ele se arata strachinile smaltuite,

Painea alba sta alaturi cu malaiul auriu,

Iar de-o parte mari ulcioare pline toate cu rachiu.

La o vatra pe carlige spanzura un ceaun mare

Si alaturea asteapta melesteul taranesc;

Mielul gras, incet, cu lene se invarte pe frigare,

Si galustele cu clocot in ulcele se sfadesc.

Jos, sub nucul aromatic, toti la umbra se asaza,

Cobza, naiul si vioara pe Arminden il serbeaza;

De voiti o primavara cu flori albe de la rai,

Dupa datinile tarii sa cinstim pe intai mai;

Si de vreti cosare pline si de vreti pline hambare,

Luna roadelor iubite o primiti voios, cu vin;

Iar de vreti in poloboace sa nu prinda vinul floare,

Faceti cum faceau strabunii:la Arminden beti pelin!”

(N.Beldiceanu-”Armindenul”)

Sa …Armindeti fericiti! Chiar daca o sa va infruptati cu mici si bere…

Putere şi Opoziţie

Mai întâi de toate ar trebui să facem echipele!

Eu am impresia, că după ’90, si-a băgat dracu’(a se citi bătrânii securişti!) coada si e o brambureală mare in sistemul nostru politic.

In colţul roşu: PUTEREA

Conform manualului ar fi in această echipă următorii: 

-1.Puterea Executivă = Guvern+Preşedintele Republicii

-2.Puterea Legislativă=Parlament

-3.Puterea Judecătorească=Judecătorii+Tribunale+Curţi de Justiţie+Procuraturi+alte organisme ale lor(…că nu le ştiu pe toate)

-4.şi cu voia dumneavoastră, ultima pe listă: PRESA

Acuma, că le-am limpezit oleacă, trageţi concluziile, care şi cum şi-a făcut treaba şi care a călcat pe alături, prin ograda altuia. Eu cred că toţi au râvnit şi au şi atins la prerogativele celuilalt. 

Înnn colţuuul aaalbastruuu:OPOOOZIŢIA!

1.Partidele intrate in Parlament, in urma alegerilor, dar care nu sunt in majoritatea care sprijină Guvernul

2.Partidele neintrate in Parlament

3.Societatea Civilă=sindicate+elite din toate domeniile, fără apartenenţă politică

4.Presa. Da, iarăşi presa.

Din păcate si la cea de-a doua echipă am putut vedea derapaje considerabile. Dacă la Partidele politice dezertarile si schimbările de direcţie nu mai miră pe nimeni, mai grav e în rândul societaţii civile. Unii lideri de opinie au fost momiţi in tabăra Puterii, pasul înapoi fiind uneori tardiv si cu multe daune asupra credibilităţii lor. Despre liderii de sindicat ce să mai spunem?!! Probabil lor le putem imputa, in sens moral,  o mare parte din gaura din economia naţională.

In ceea ce priveşte Presa, lucrurile sunt şi mai grave. In afara de A Patra Putere in Stat i se mai spune şi Câinele de pază al Democraţiei, din acest motiv apare şi în a doua echipă. A fost pusă cu botul pe labe de toţi puternicii zilei. Directori şi redactori corupţi, partizanat pe bani publici, şantaj mediatic, migraţie mai ceva ca a politicienilor, sete de putere(vezi cazul DDtv!) şi lista tarelor poate continua.

Iarăşi grav este faptul că unii au făcut opoziţie de faţadă, în fapt aflându-se la putere.

Grav este şi atitudinea celor trei care au ocupat cea mai înaltă funcţie în stat. Dacă la Constantinescu putem vorbi de un non-combat vinovat, la ceilalţi doi lucrurile au stat taman invers, cu implicari faţişe în segmente ale puterii unde nu aveau atribuţii. Dacă vreţi, ca părere personală, în timpul lui Constantinescu tot Iliescu a condus. A părut a pierde alegerile, în fapt cred că a fost o manipulare maiastră făcând pasul înapoi de dragul “alternanţei la guvernare” si al “democraţiei sănătoase”.

Când a început criza, noi românii ne spuneam:” Eh, noi mămăligă cu ceapă am mai mâncat…!” Şi drept este! Nu am prea avut când ne bucura de bunăstarea capitalistă. Amintirea vremurilor grele din comunism era foarte proaspătă pentru două sau chiar trei generaţii. Aşadar, răbufnirea din ultimile săptămâni, după mine, nu e din motive materiale. Este o explozie a moralităţii, este România profundă, pe care o tot căutăm, sunt istoria si viitorul deopotrivă! Ne doare Arafat al nostru, ne doare şi Roşia Montană, şi comasarea alegerilor, şi aroganţa politicienilor ne doare, şi naţionalismul nostru molcom si Regele Nostru bun şi blând ne doare!

Cât mai amânăm schimbarea adevărată?

Despre Monarhie, cu responsabilitate

Intr-o discutie recenta cineva imi spunea: “Da, Monarhia ar fi fost o solutie buna in “90, dar acum…!”(precizare: persoana este activist de partid… PSD!)

Solutia pe care o cautam nu e pentru azi sau pentru ieri sau pentru maine, cautam o solutie politica pentru eternitate. Daca era buna in ’90 e la fel de buna si astazi si peste 100 de ani! Sa incetam sa mai carpim, sa incepem o constructie temeinica. 

Convingerile mele monarhiste sunt vechi. Poate nu am intotdeauna pregatite cuvintele de a motiva acest lucru. De aceea va propun sa parcurgeti un text exceptional, cu suficiente motive pentru optiunea Monarhie. Public integral acest text, preluat, intrucat cunosc unele reticente in privinta unor persoane din anturajul Regal…

 

 

                                                         Manifestul regal

 

Vă readuc în atenție un document publicat pe 10 mai 2011 și care merită, cred, citit. Mai întâi pentru felul profund, echilibrat și convingător în care analizează rolul Coroanei în viața românească democratică și liberă, apoi pentru faptul că manifestul este gestul public a doi tineri intelectuali români, care au în spatele lor o întreagă generație strălucită care gândește și simte la fel.

Un manifest pentru normalitate democratica si institutionala în România

 

„Monarhia este un sistem de guvernamânt în care puterea este exercitata pentru binele tuturor.”
(Aristotel, filosof grec)

„Monarhia parlamentara îndeplineşte un rol pe care niciun preşedinte ales nu-l poate îndeplini niciodata. Ea limiteaza formal setea de putere a  politicienilor, deoarece prin ea funcaia suprema în stat este ocupata odata pentru totdeauna.”
(Max Weber, economist german)

„Publicul a ajuns sa accepte ideea ca monarhia este cea mai buna forma a autorităţii constituţionale şi un mod bun de a păstra ţara unită, întreagă, laolaltă într-o lume în schimbare.”
(Tony Blair, premier britanic)

~10 Mai 2011~

La 30 decembrie 1947 România a început un proces de transformare continuă prin degradare statală şi instituţională. Într-o singură zi, printr-un act semnat sub presiunea şantajului, statul român a pierdut ultimul simbol al identităţii şi democraţiei, devenind o colonie stalinistă. În 1947 statul român a pierdut mai mult decât un rege. A pierdut prestigiu, credibilitate internaţională, demnitate, loialitate şi simţ al răspunderii – calităţi care au fost inaugurate în practica politică autohtonă începând cu 1866, anul devenirii noastre ca naţiune. Statalitatea şi regimul democratic-constituţional au fost suprimate, istoria cenzurată şi mitizată iar valorile răsturnate. Cei aproape 50 de ani de comunism au modificat radical România, de la mentalitatea civică, la aspectul fizic al comunităţilor urbane şi rurale, depărtându-ne astfel de Europa şi apropiindu-ne tot mai mult de un model statal sovietic, total nereprezentativ pentru societatea românească.

În decembrie 1989 românii au repudiat regimul comunist şi şi-au recâştigat democraţia şi libertatea, dar nu şi-au recăpătat identitatea, valorile şi simbolurile statale. Din orgoliu şi interes personal, noua elită politică a preferat să nu repare erorile trecutului şi să nu reaşeze statul român pe făgaşul său natural. După mai bine de 60 de ani de pribegie republicană, România este astăzi o ţară cu o reputaţie slabă pe plan internaţional, cu instituţii neconsolidate, cu reprezentanţi puţin sau deloc sensibili la năzuinţele şi problemele societăţii, cu o tânără elită intelectuală care îşi caută destinul în străinătate.

Considerând că România nu este o întreprindere privată care se conduce după bunul plac al oamenilor politici şi încrezători în reafirmarea demnităţii şi prestigiului demult pierdute, relansăm prin acest manifest ideea discuţiei publice privind restauraţia monarhiei constituţionale. Acesta nu este un manifest pentru a elogia trecutul, ci un manifest argumentat pentru o construcţie temeinică a viitorului ţării noastre.

ARGUMENTUL INSTITUŢIONAL
de Vlad Badea

(1) Independenţa şi neutralitatea politică sau omul de stat vs omul politic

De la crearea funcţiei de Preşedinte al României în 1974 şi până astăzi, experienţa politică ne-a demonstrat că oricare om politic român va ajunge să exercite această înaltă demnitate publică nu va reuşi în cursul mandatului să păstreze o relaţie echidistantă şi independentă faţă de partidele parlamentare. Rând pe rând, discret sau făţiş, toţi preşedinţii au căutat să-şi instaleze premierii preferaţi şi să promoveze partidele care i-au propulsat, în detrimentul celorlalte, sfidând constituţia, opinia publică sau majoritatea parlamentară. Astfel, România nu a avut niciodată un şef de stat al tuturor românilor, ci un preşedinte politic, de stânga sau de dreapta.

Revenirea la monarhia constituţională ar înlătura problema favoritismului în practica politică românească. Monarhul este prin natura sa un om de stat şi nu un politician, astfel că el este dezlegat de orice legături personale sau financiare faţă de partide. Independenţa şi neutralitatea sunt utile în măsura în care dorim ca poziţia fruntaşă în statul român să fie reprezentativă pentru toţi românii, nu doar pentru aceia cu anumite afinităţi politice.

(2) Reprezentarea şi guvernarea – două competenţe distincte

Din necesitatea electorală de a se afirma în faţa competitorilor politici, preşedinţii au fost nevoiţi să intervină deseori în afacerile guvernamentale, fără a avea însă o bază constituţională pentru o asemenea implicare. Intervenţia preşedinţilor în administrarea statului şi diferenţele de opinii dintre aceştia şi premierii lor au condus de multe ori la blocaje în relaţia dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Dintre acestea reamintim conflictul Ion Iliescu – Petre Roman (soluţionat prin mineriade), conflictul Emil Constantinescu – Victor Ciorbea, conflictul Ion Iliescu – Adrian Năstase pe tema alegerilor anticipate şi, nu în ultimul rând, conflictul Traian Băsescu – Călin Popescu Tăriceanu, a cărui expresie se regăseşte în alungarea de la putere a partidului prezidenţial şi în formarea majorităţii netransparente din parlament (dintre liberalii care guvernau şi social-democraţii din opoziţie).

Rolul primului ministru, demnitarul legitim în actele guvernării statului, a fost adesea minimalizat prin implicarea excesivă şi neautorizată a preşedintelui, înaltul demnitar însărcinat cu reprezentarea statului şi a cetăţenilor. În replică, premierul, frustrat de subminarea şi desconsiderarea puterilor sale de către preşedinte, a contribuit la materializarea unor planuri pentru înlăturarea rivalului său. Aşa s-a ajuns, de pildă, la suspendarea Preşedintelui României în 2007, care a paralizat mersul firesc al statului pentru câteva săptămâni.

Conflictul dintre puterea care reprezintă statul (preşedinte) şi puterea care îl guvernează (premier) se datorează în principal dorinţei celei dintâi de a o domina pe a doua. Acest conflict alimentează neîncrederea în instituţii şi în buna lor funcţionare şi influenţează negativ percepţia mediului internaţional asupra stabilităţii politice interne din România.

Restauraţia monarhiei constituţionale ar soluţiona definitiv problema relaţiei dintre reprezentantul naţiunii şi conducătorul ei. Atribuţiile monarhului constituţional sunt limitate la puteri ceremoniale, simbolice şi de reprezentare a statului şi cetăţenilor. El nu mai are nevoie să concureze cu premierul în administrarea statului, pentru a-şi demonstra capabilitatea, deoarece poziţia sa în stat este asigurată pe viaţă. Prin urmare, monarhul va fi întotdeauna îndemnat să-şi asume doar atribuţiile constituţionale de reprezentare, lăsând astfel guvernarea în sarcina acelora mandataţi să o înfăptuiască.

(3) Dimensiunea diplomatică a regalităţii

Monarhia este prin ea însăşi o punte de legătură cu alte state, deoarece relaţii de rudenie există aproape între toate Casele Regale ale Europei. Aşadar, putem spune că regalitatea facilitează natural relaţia dintre state. Acesta nu este însă singurul argument pentru a afirma utilitatea diplomatică a instituţiei monarhiei.

Casa Regală a României a efectuat în fiecare an de la reîntoarcerea în ţară vizite externe pentru a susţine interesele României pe lângă politicieni influenţi, oameni de afaceri, organizaţii sau fundaţii non-profit din străinătate.

Probabil cel mai clar exemplu de susţinere diplomatică este efortul benevol depus în perioada postdecembristă de Casa Regală a României pentru a determina guvernele statelor membre UE şi NATO să accepte ţara noastră în cadrul acestor organizaţii internaţionale de integrare şi, respectiv, apărare. Problema aderării la spaţiul Schengen a readus în discuţie posibilitatea implicării Casei Regale în activitatea de lobby internaţional, astfel că liberalii şi conservatorii au realizat de curând vizite la Palatul Elisabeta pentru a discuta cauza comună.

(4) Monarhia – un factor psihologic pentru coeziunea socială

Monarhul este adesea considerat în societăţile vest-europene drept „părintele naţiunii”, îndeplinind un rol care transcende caracterul funcţionalist pe care îl au preşedinţii aleşi. El este un model inspiraţional care uneşte societatea şi recompensează ceremonial elitele intelectuale, profesionale sau politice. Monarhia este mult mai umană şi mai apropiată de popor decât instituţia preşedintelui, care poate fi caracterizată mai mult prin sobrietate şi – în cele mai fericite cazuri – tehnocraţie, – în cele mai rele – populism.

Modelul laudativ şi unificator al monarhiei constituţionale se contrapune astfel modelului critic şi dezbinator al prezidenţialismului cu care societatea noastră este atât de obişnuită.

(5) Continuitatea

România este la ora actuală un stat fără un proiect pentru dezvoltare durabilă. Fiecare preşedinte îşi fixează la începutul mandatului o agendă, care de cele mai multe ori nu este dusă până la capăt în cursul mandatului de patru sau cinci ani. Preşedintele succesor are propria agendă de îndeplinit, astfel că activităţile iniţiate de preşedintele anterior rămân nefinalizate şi deci fără impact în dezvoltare.

Monarhul are puterea de a sfătui şi de a încuraja partidele care se perindă la guvernare, în direcţia continuării proiectelor majore de construcţie sustenabilă a statului. Deşi nu poate aduce direct prosperitate ţării, el poate acţiona ca îndrumător pentru a se asigura o transpunere coerentă, înlănţuită şi cu efecte durabile ale diferitelor agende politice. Din acest punct de vedere, instituţia monarhiei este un element constant pe scena politică.

În acest spirit, Casa Regală a României a realizat un pas înainte în anul 2007 când a publicat documentul România – O viziune pe 30 de ani, care cuprinde o strategie concentrată pe două perioade ale dezvoltării, 2007-2017 şi 2017-2037.

(6) Profesionalizarea funcţiei de şef de stat

Prezidenţialismul porneşte din start cu un handicap în comparaţia cu modelul regalist, prin aceea că dacă în sistemul monarhic principele moştenitor este educat întreaga viaţă pentru a îndeplini într-o bună zi funcţiunea de şef de stat, preşedinţii nu beneficiază de o asemenea pregătire, întrucât pentru ei calitatea de preşedinte este o circumstanţă specială a carierei lor profesionale. Niciun cetăţean român nu ştie de la naştere că îi va reprezenta cândva pe conaţionalii săi dintr-o poziţie atât de înaltă. Prezidenţialismul devine parte a vieţii unora dintre aceşti cetăţeni norocoşi în general după vârsta de 40 de ani, când formarea academică şi profesională este în bună măsură încheiată, dar într-o direcţie care nu are nimic a face cu statul.

Astfel, am ajuns să avem în fruntea naţiunii române un neuropsihiatru (1947-1952), doi avocaţi (1952-1958 şi 1958-1961), un electrician (1961-1965), un angajat CFR (1965-1967), un ucenic de cizmar (1967/1974-1989; primul Preşedinte al României), un inginer hidroelectric (1990-1996, 2000-2004), un profesor universitar (1996-2000) şi un marinar (2004-prezent). Dintre aceştia profesorul universitar a avut cel mai scurt mandat. Toţi preşedinţii menţionaţi mai sus au slujit, în anumite perioade ale vieţii lor, Partidul Comunist Român, ai cărui membri au fost. Rezultatele acestei realităţi se observă de fiecare dată când trecem graniţa către Apus.

Decizia de a transforma un şef de stat într-un mecanic auto şi un electrician într-un şef de stat este reprezentativă pentru tabloul mai amplu al răsturnării valorilor care s-a produs în societatea românească postbelică.

Profesionalizarea funcţiei supreme de reprezentare este o condiţie necesară pentru urmărirea interesului general al românilor. Deşi nobilă şi idealistă, acordarea dreptului de reprezentare statală tuturor cetăţenilor este nerealistă prin slaba performanţă care rezultă din comparaţia cu modelul regalist. Foarte puţini români din aceeaşi generaţie ajung să beneficieze de acest drept, iar aceia care o fac nu sunt pregătiţi profesional pentru o asemenea „meserie”.
(7) Costurile

În mod eronat se afirmă că monarhiile sunt costisitoare şi greu de întreţinut. Există diferite modele în ceea ce priveşte finanţarea monarhiilor. De pildă, Casa Princiară a micului stat Liechtenstein se întreţine doar din fonduri private, constând în averea personală a Principelui domnitor. În alte cazuri, finanţarea instituţiei regalităţii se realizează atât din fonduri publice, cât şi din resurse private (de exemplu, Domeniile Coroanei).

Iată un clasament al câtorva monarhii europene, după costul per capita:

Statul                     /   Costul (euro, 2010)  /   Populaţia                      /      Cost per capita (euro)
Luxemburg          /             8.9 mil.             /        502,202 (2010)       /        17.7
Norvegia              /            27.9 mil.             /     4,955,200 (2011)       /        5.6
Olanda                 /            39.4 mil.            /    16,665,200 (2011)       /         2.3
Belgia                   /             13.7 mil.            /    11,007,020 (2011)       /         1.2
Marea Britanie      /            48.6 mil.             /   60,003,000 (2009)       /        0.8
Spania                 /               7.4 mil.             /   46,030,109 (2010)       /        0.2

Costurile variază de la caz la caz, criteriul cel mai important fiind populaţia. Pentru un stat ca România, cu o populaţie de 22 milioane de locuitori, care în 2010 îşi fixa cheltuielile Instituţiei Preşedintelui la 40,688,000 milioane de lei (≈1.8 lei/loc. sau ≈0.5 euro/loc.), costurile în monarhie ar putea rămâne aceleaşi ca în republică.

La aceste socoteli mai adăugăm minusurile din buget care rezultă din lipsa organizării alegerilor. Imaginaţi-vă, din această perspectivă, economiile unei domnii neîntrerupte a Regelui Mihai, din 1940 şi până astăzi.

Mai putem scădea, de asemenea, costurile aferente deplasărilor şi participărilor Preşedintelui României la reuniunile internaţionale, de tipul Consiliului European, deoarece într-o monarhie constituţională primul ministru conduce diplomaţia guvernamentală, împreună cu ministrul de resort.

ARGUMENTUL ISTORIC

de Filip-Lucian Iorga

(1) Monarhia – forma de guvernământ tradiţională spaţiului românesc

Unul dintre clişeele vehiculate este acela al superiorităţii formei republicane de guvernământ, graţie tinereţii sale. Monarhia ar fi vetustă, ar reprezenta un vestigiu al trecutului, iar republica ar fi un semn al modernităţii, al unei lumi care s-a desprins de povara unui trecut incomod. Nimic mai fals! De fapt, ambele forme de guvernământ îşi au rădăcinile în vremurile antice, iar monarhia constituţională este cea mai tânără şi cea mai suplă formă de guvernare a unui stat. Astăzi, unele dintre cele mai prospere, mai libere şi mai respectate ţări din lume sunt monarhii constituţionale (Marea Britanie, Japonia, Spania, ţările scandinave etc.), iar recordurile în materie de sărăcie şi deficit democratic pot fi găsite toate în republici.

În spaţiul românesc, statul s-a născut luând chip monarhic şi a continuat să existe neîntrerupt şi prin figura voievodului. Fie că au fost fondatori precum Basarab I sau Bogdan-Vodă, garanţi ai echilibrului precum Alexandru cel Bun sau Mircea cel Bătrân, sfinţi precum Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, războinici precum Mihai Viteazul, constructori precum Petru Rareş, cărturari precum Dimitrie Cantemir, reformatori precum Mavrocordaţii, Ghiculeştii sau Sturdzeştii, unificatori precum Alexandru Ioan Cuza, domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti au asigurat fiinţa statului, continuitatea unor cutume, au condus oşti şi au protejat credinţa strămoşească a poporului, au reprezentat un puternic element identitar, o garanţie a demnităţii. Chiar şi domnitorii cărora le-au lipsit legitimitatea sau cinstea s-au putut raporta la modele reale, pe care republica nu ni le poate oferi.

Greutatea tradiţiei monarhice este, aşadar, strivitoare. Ce poate aşeza republica în balanţa istoriei românilor? Forma de guvernământ republicană nu a fost dorită de români, ci a fost impusă de tancurile sovietice. A adus cu sine comunismul, le-a răpit românilor libertatea, tradiţiile, prosperitatea, iar pe mulţi dintre ei i-a aruncat în închisorile politice care au împânzit ţara. Tabloul dezastruos al republicii comuniste este completat de portretul dezolant al republicii post-comuniste, ajunsă după mai bine de 20 de ani într-un impas pe care îl percepem cu toţii. Este eşecul unei forme de guvernământ care nu are nicio legătură cu trecutul ţării şi pe care ar trebui să o ajutăm cât mai repede să nu mai aibă nicio legătură nici cu viitorul ei.

În fine, să ne amintim de traseul biografic al ofiţerului Candiano Popescu, liderul efemerei republici de vodevil proclamate în 1871 la Ploieşti: după escapada republicană, el avea să ajungă aghiotantul Regelui Carol I.

(2) Moştenirea Dinastiei Române

Elitele pe care România le avea în secolul al XIX-lea erau conştiente că doar un prinţ străin pe tronul ţării ar fi putut aplana conflictele dintre facţiunile rivale, ar fi adus stabilitate şi prestigiu internaţional. Personalitatea excepţională a Regelui Carol I a adus rigoarea germană într-o ţară care se desprindea cu greu de secolele de influenţă orientală. El a condus România către independenţă, în 1877, ca monarh constituţional, asigurându-i echilibrul politic şi având un rol fundamental în modernizarea societăţii. Carol I devenise în 1866 domnitor al unei provincii otomane şi murea în 1914 ca Rege al unui stat modern, prosper şi respectat al Europei. Soţia lui, Regina Elisabeta, protectoare a artiştilor şi ea însăşi talentată scriitoare, a rămas în memoria colectivă sub numele de “Carmen-Sylva”.

Asemenea lui Carol I, Regele Ferdinand şi-a sacrificat ataşamentul faţă de Germania lui natală, pentru a respecta voinţa naţiunii pe care o reprezenta şi pentru a apăra interesele României, pe tronul căreia se afla. Sacrificiul i-a fost răsplătit, el fiind regele sub sceptrul căruia s-a împlinit visul României Mari. Tot el a dat ţării o dreaptă reformă agrară şi o nouă Constituţie. A avut-o alături pe Regina Maria, unul dintre cele mai carismatice şi mai benefice personaje din istoria României, iubită în ţară şi admirată în afara ei, curajoasă pe timp de război şi fermecătoare pe timp de pace, bun strateg înzestrat şi cu o sensibilitate artistică aparte.

Perioada interbelică, spre care privim astăzi cu nostalgie, a adus României un nou salt către prosperitate şi modernitate. În timpul domniei Regelui Carol al II-lea, ţara a atins un punct de vârf al dezvoltării sale. Ca o ironie a istoriei, până şi comuniştii aveau să se raporteze încă, după decenii, la anul 1938 ca la un an de apogeu al prosperităţii.

(3) Regele Mihai al României şi problema abdicării

Regele Mihai I a domnit în vremuri grele pentru România şi pentru lume, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1944 şi-a asumat, cu riscul dispariţiei sale fizice, răspunderea ieşirii din alianţa cu Germania şi a alăturat România Alianţei anti-naziste. Gestul Regelui României a scurtat războiul cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi.

Tânărul rege a luptat apoi câţiva ani pentru menţinerea regimului democratic şi împotriva politicii de sovietizare impuse de Armata Roşie. Ţara intrase însă în sfera de influenţă a URSS şi era condamnată să rămână în lagărul comunist. La sfârşitul anului 1947, Regele şi instituţia monarhică rămăseseră ultimul obstacol în calea impunerii regimului comunist. În ziua de 30 decembrie 1947, Palatul Elisabeta a fost înconjurat de unităţi militare fidele comuniştilor, iar Garda Regală a fost dezarmată. Petru Groza şi Gh. Gheorghiu-Dej l-au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I să abdice, şantajându-l cu executarea a peste o mie de studenţi anticomunişti ţinuţi în arest. Sub ameninţarea anihilării fizice, Regele a semnat documentul de abdicare. Prin faptul că abdicarea s-a făcut sub presiunea şantajului, actul este lovit de nulitate. În şedinţa Parlamentului, convocată în grabă după abdicare, ar fi urmat ca aceasta să fie confirmată, dar cvorumul necesar pentru asemenea decizii nu a fost realizat. Aşadar, abolirea monarhiei nu a fost niciodată aprobată de Parlamentul României şi nici nu a fost supusă referendumului.
În exil, Regele a muncit pentru a-şi întreţine familia, continuând în acelaşi timp să-şi reprezinte poporul rămas dincolo de Cortina de Fier. După 1989, cu toată ostilitatea arătată de unele dintre autorităţile republicane, nu a făcut şi nu face altceva decât să îşi servească ţara, alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi de întreaga Familie Regală.

România are şi astăzi marele privilegiu istoric ca Regele ei, cel care poartă cu sine istoria ţării şi a Dinastiei, să o poată reprezenta aşa cum se cuvine şi să-i poată reda chipul ei cel adevărat.

***

„Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.”
(Regele Mihai I al României)

 

Textul de mai sus a fost preluat de aici http://www.princeradublog.ro/atitudini/manifestul-regal/

 

Ma-nchin de ziua Eminescului…

 

 

Daca Eminescu ar fi trait azi, probabil ar fi fost in Piata Universitatii sau la Iasi in Piata Unirii, ori in calitate de protestatar, ori de ziarist. Dar El este in fata Ateneului Roman si in dealul Copoului si peste tot unde neamul romanesc traieste. Ar fi frumos ca cei ce se aduna astazi prin tara, sa treaca si pe la statuile, busturile si locurile inchinate Lui de peste tot.

Se spune ca la dezvelirea statuii inchinate lui Stefan cel Mare de la Iasi, din fata Palatului Domnesc(al Culturii de azi…), ar fi scris, revoltat fiind, celebrele versuri ale “Doinei”. O sa le afisez si eu mai jos, sa le recitim si sa luam aminte, parca faptele-s de azi:

 

 

 

Mihai Eminescu – Doina

De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorïle!

Nuuu se poate!!!

Mi s-a pus un nod in gat cand am citit stirea despre meciul de hochei dintre Romania si Ungaria. Nu sunt revoltat, cum a titrat presa, sunt dezamagit!

Unii chiar nu au simtul masurii si respect pentru tara lor.

In ocazii precedente ma declaram …intelegator fata de problema maghiarimii: ca nu e usor sa te culci cateva sute de ani in Ungaria si sa trezesti in 1918 in …Romania. 

Dupa incidentul de la Nationala sub 17 ani, cand un pusti a fost agresat verbal si fizic, iarasi am avut un gand pacifist: ca baiatul a cam exagerat, stiind sensibilitatile din zona…

Dar cele petrecute la meciul oficial Romania-Ungaria au umplut paharul si compasiunea mea pentru maghiari e tot mai subtire. 

Pe de alta parte, fiind vorba de sportivi, cred eu ca se poate rezolva destul de simplu. Probabil parte din ei au si cetatenia maghiara. Cei ce sunt acum in Nationala Romaniei, etnici maghiari(secui, unguri etc. ce mai vor ei sa fie…), banuiesc ca nu mai pot juca pentru Nationala Ungariei, dar cei ce vin din urma o pot face. Va rog frati maghiari, sfatuiti-va copiii, daca simtiti ca Ungaria e Mama voastra, sa nu mai accepte a juca in Nationala Romaniei si sa mearga in Ungaria, sa joace in Nationala statului vecin si sa cante imnul ce le este drag pana ragusesc. Sportivii de etnie maghiara din Romania, hocheistii in mod special, vor ajunge in Nationala ungara daca sunt buni, desigur. Ori, poate nu se simt in stare?

Sportul de astazi este oarecum o transpunere a unor batalii armate, in care se confrunta armatele a doua tari. Se fac strategii se pune mult patos, se flutura simboluri nationale. Un sportiv in tricoul cu insemnele nationale este un “soldat”. Pai daca vine un razboi real? Si sunt nevoit sa lupt cot la cot cu maghiarul? Sa ma astept la tradare? Spune-mi, frate maghiar!

Românul de fiecare zi din România de zi cu zi

UAU!!!

Nu am mai scris de multişor pe blog. Din când în când mai intru să văd ce mai e. Şi văd vizite… in număr constant de la o zi la alta. Dar azi, când am intrat: mare surpriză! Ieri, 1 Decembrie am avut un număr impresionant de vizite, aproape de recordul tuturor timpurilor! Vă mulţumesc, in mod deosebit celor ce au stăruit! Asta mă obligă şi mă motiveaza să revin in peisaj.

Numărul mare de vizite mă face să cred că nu sunt “un român de conjunctură”, aşa cum aprecia, voalat, cineva. Dimpotrivă, cei ce mă urmăresc consideră, probabil, că într-o zi specială ca aceasta, merită să-mi afle opinia. 

Bun! Ce facem intre un 1 Decembrie si celălalt? Că, ce facem în această zi, am aflat din toate sursele posibile. E 2 decembrie, ne schimbăm statusurile de pe mess, facebook, etc.,impăturim steagul tricolor pe care l-am scos la geam,ne băgăm la păstrat straiele populare… Si după aia?

In lumea zilelor noastre cred că cel mai important lucru este de a ne manifesta românismul zi de zi prin orice mijloace. De la cumpărăturile pe care le facem până la petrecerea vacanţelor. De la cărţile pe care le citim până la filmele pe care le vizionăm. Sunt vremuri grele dragii mei! Trebuie sa chibzuim mai mult pe ce cheltuim banii si in ce buzunare intră banii noştri, româneşti ori străine! De ce să cumperi un ulei de gătit de import când avem unul romanesc la fel de bun? De ce să cumperi de la un supermagazin, brand occidental, când, cu aceeaşi bani sau poate chiar mai ieftin, poti cumpăra de la magazinul din cartier, cu un proprietar român, poate chiar vecinul tău? De ce să mergi in excursii costisitoare afara cand ţara ta e suficient de mare(si frumoasă!) cât să nu o poţi vedea într-o viaţă. Nu zic să nu mergi niciodată afară,din contra, dar dă prioritate ţărişoarei tale. De ce să cumperi o carte cu autor străin, pentru că e in vogă, când încă nu cunoşti marea cultură românească? Ştiu, autorul străin este publicat de editură românească, dar oricum mai pleacă nişte bani şi afară. La fel şi cu filmele. Să “sponsorizam” creatorii români.

Vă invit să ne vindecăm de egoism, de “să moara capra vecinului”, de neimplicare vinovata, de snobism consumist. Sa “gustăm” voluntarismul si ecologia.

Când vă gândiţi cum aţi putea fi mai puţin consumişti incercaţi să vă amintiţi casele vechi de la tară, cu două odăi si tindă( una din odăi era “casa cei mare”! In ea nu locuia nimeni, era doar zestrea si se depunea mortu’ inainte de a iesi cu picioarele inainte…) si in acele case creşteau 4-5-7 copii! Oare chiar nu-si puteau permite mai mult? Până la urmă erau doar pământ şi paie în pereţi şi acoperite cu stuf!

In altă ordine de idei, in privinţa discuţiilor cu schimbarea datei Zilei Naţionale, domnul Neagu Djuvara a reiterat ipoteza revenirii la data de 10 Mai, Ziua Independenţei. Dar de ce nu   SI 10 MAI? 

Români! Vă invit sa fiti Români!